Tratament la domiciliu!** Geraldo ratează al doilea cantonament și se va recupera în Portugalia

Tratament la domiciliu!** Geraldo ratează al doilea cantonament și se va recupera în Portugalia
  • Publicat:
  • Actualizat:

Accidentat în primul joc amical pe care steliștii l-au susținut
în cantonamentul din Austria, Geraldo Alves nu va mai face
deplasarea și în cel de-al doilea stagiu de pregătire al verii.
Fundașul a cerut voie să plece acasă pentru a se trata la medicii
din Portugalia.

Geraldo a fost supus unor examene RMN în Austria, iar
diagnosticul pe care acesta l-a primit n-a fost deloc unul
optimist: ruptură musculară! Din cauza unei astfel de accidentări,
portughezul este forțat să lipsească de pe teren cel puțin o lună,
procesul de recuperare fiind unul destul de complicat.

Astfel, Geraldo nu va mai face deplasarea cu echipa în cel de-al
doilea cantonament din Austria. Mai mult, lusitanul a solicitat
conducerii clubului să fie lăsat să plece la Lisabona pentru a se
trata, cel mai probabil acesta urmând a se întoarce în România cu
puțin timp înaintea startului noului campionat.


27 de meciuri a evoluat Graldo la
Steaua, echipă pentru care a marcat două goluri

30 de ani este vârsta stoperului
de fier al Stelei


Azi
Mogoșoaia, mâine decolarea!

Delegația roș-albastră va pleca mâine în cel de-al doilea stagiu al
verii, care se va desfășura în localitatea Velden am Worthersee în
perioada 2-15 iulie. Steliștii vor decola la ora 8:00 dimineața din
Aeroportul Otopeni cu direcția Viena, urmând a fi preluați de un
autocar care îi va transporta până la hotelul unde vor fi cazați.
Până atunci însă, elevii lui Roni Levi au pregătit astăzi un
antrenament de la ora 10:00, pe terenul de la Mogoșoaia.

NU RĂ‚MÂNE CUM AU STABILIT
Amicalul cu Istanbulspor a fost anulat

Programul meciurilor pe care steliștii îl au pregătit pentru cel
de-al doilea cantonament a suferit o mică modificare. Astfel, pe
data de 4 iulie, roș-albaștrii aveau pregătit un amical cu gruparea
din prima ligă a Turciei, Istanbulspor, însă acesta a fost anulat.
În locul acestui amical, steliștii se pregătesc să perfecteze o
altă întâlnire cu o formație din Slovacia, numele acesteia urmând a
fi anunțat zilele viitoare.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Devine INTERZIS în România de astăzi, 10 mai. Noile reguli intră în vigoare în toată țara
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…